Ion Iliescu a fost internat, luni, la Institutul de Urgenta pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” din cauza unor probleme cardiace. Diagnosticul medicilor a fost pericardita hemoragica, iar fostul presedinte Ion Iliescu, in varsta de 89 de ani, a fost operat.
Ion Iliescu a fost supus luni unei interventii chirurgicale cu un rezultat final foarte bun, informeaza Institutul de Urgenta pentru Boli Cardiovasculare „Prof. C.C. Iliescu”.
„In dupa-amiaza zilei de 1 aprilie, domnul Ion Iliescu, fost presedinte al Romaniei, a fost adus prin transfer de la Spitalul Elias la Institutul de Urgenta pentru Boli Cardiovasculare ‘Prof. C.C. Iliescu’ cu diagnosticul de pericardita lichidiana – tamponada cardiaca. Dupa evaluare si pregatire preoperatorie pacientul a fost supus unei interventii chirurgicale cu un rezultat final foarte bun”, precizeaza reprezentantii spitalului, intr-un comunicat.
Potrivit sursei citate, in prezent Ion Iliescu se afla in perioada postoperatorie imediata in sectia ATI a institutului, este stabil si „in afara unui pericol iminent”.
Fostul presedinte Ion Iliescu era cunoscut cu probleme cardiovasculare. in 2005, fostul presedinte a fost supus unei interventii chirurgicale pentru largirea a cinci vase de sange, la Spitalul Elias. Mai exact, medicii i-au montat atunci cinci stenturi. Fostul presedinte Ion Iliescu a fost internat si in 2018, la Spitalul Elias, din cauza unor probleme de tensiune.
Tot la Spitalul Elias, dar 2012, Ion Iliescu a fost pentru un polip la colon.
Ion Iliescu a detinut functia de presedinte al Romaniei pentru doua mandate si jumatate,intre 1990-1992, 1992-1996 si 2000-2004.
https://ift.tt/eA8V8J https://caplimpede.ro https://ift.tt/2FPhN9g
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu